Famagusta. Urme pierdute în nisip
Roman
Editura Omonia, București, 2017
Traducere: Cristina Christodoulou-Todea
Premiul pentru Roman 2004 – Cipru

Operă debut, încununată cu Premiul pentru Roman acordat de Ministryul Cipriot al Educaţiei şi Culturii, Αμμόχωστος. Urme pierdute în nisip, tradusă şi în limba cehă, se concentrează pe frământările societăţii cipriote de la proclamarea independenţei în το 1960 până la evenimentele tragice din vara anului 1974.
Frescă a oraşului natal înainte ca acesta să devină «oraşul din vis», populată de personaje din toate generaţiile, în care entuziasmul debordant al tinereţii se izbeşte de experienţele amare ale vârstnicilor. Cartea transmite o dramatică senzaţie de lipsă de speranţă si de fatalitate.
O emoţionantă declaraţie de dragoste a autoarei faţă de oraşul natal, zugrăvit, aşa cum mărturiseşte, „în anii care au configurat conştiințe naţionale şi sociale prin permanente şi repetate răsturnăziati, înau e aspiraţii, pe de o parte, şi realitatea dură, pe de alta sa născut primul meu roman, şi cu el am ales să mă prezint cititorului român, fiindcă în acest roman mi-am pus pur şi simplu sufletul.